Gigi Becali tocmai a câștigat, la CEDO, procesul pentru schimbul de terenuri, pentru care, în urmă cu peste 10 ani, a ajuns după gratii. A avut o ieșire în forță, în fața reporterilor, în care a spus tot ce avea pe suflet. A amintit și de scandalul de la Untold Dubai, unde Sergiu Diacomatu l-a înjosit pe Florian Coldea (VEZI AICI ȘI FILMAREA ÎN EXCLUSIVITATE NAȚIONALĂ OBȚINUTĂ DE CANCAN!)
Gigi Becali a fost euforic. Și a avut un motiv întemeiat: CEDO i-a dat câștig de cauză, astfel că, după cum spune finanțatorul FCSB, a învins statul român. Este vorba de procesul cu schimbul de terenuri, pentru care a fost condamnat acum mai bine de 10 ani. Gigi Becali a ”mitraliat” tot, a pronunțat și numele judecătorilor care l-au ”decapitat” atunci, dar a amintit și de episodul Dubai, care i-au avut în roluri principale pe Sergiu Diacomatu, un cunoscut afacerist, și pe Florian Coldea, nimeni altul decât un fost șef de la SRI, pensionat în anul 2017.
Câteva cuvinte a scos Gigi Becali, dar apăsate. ”Ăla care… Unul prin Dubai cu pahar în cap, cu bătaie, curvăsăreală și drogangeală…”, apoi a anunțat fericita veste, că așteaptă al treilea nepoțel (Vezi AICI detaliile).
Ce s-a întâmplat în Dubai, dar și după revenirea în țară a omului care l-a umilit pe Coldea? Povestea a fost relatată cu lux de amănunte de CANCAN.RO, dar e necesar să amintim momentele importante.
Astfel, Diacomatu i-ar fi aruncat un pahar cu whisky și apă în față lui Coldea, gurile rele spus că l-a și pocnit, iar oamenii din jurul lor au aplanat conflictul. „Eu eram obosit după multe ore nedormit. Mie mi s-a părut că am vărsat din greșeală un pahar pe domnul Coldea. Mai mult nu îmi aduc aminte”, a spus Diacomatu, lăsând de înțeles că nu-i exclusî prima variantă, că l-ar fi lovit.
La întoarcerea în țară, Sergiu Diacomatu s-a întâlnit, la un restaurant, cu niște prieteni și l-a făcut praf pe Florian Coldea, și nu numai pe el. CANCAN.RO a intrat în posesia filmării și a publicat-o în exclusivitate absolută. Afaceristul Sergiu Diacomatu și-a explicat gestul care l-a împins să-l atace pe Coldea la Dubai. Iar ”spovedania” lui a fost înregistrată cu un telefon mobil. Cu voia lui!
Apoi, Diacomatu s-a dus la un alt restaurant, unde se afla Dorin Cocoș. Cei doi numai ”pe bune” nu se aveau, după ce fostul soț al Elenei Udrea ar fi fost ”împins” spre condamnare grație unor denunțuri făcute de Diacomatu. Dar a venit împăcarea, pentru că Dorin Cocoș, aflând că l-a ”șifonat” pe Coldea, l-a iertat de toate păcatele (Vezi AICI înregistrarea și imaginile exclusive).
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.